Se încarcă…
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Prezentare generală

Periam este o comună în județul Timiș, Banat, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Localitatea Periam Port este locuită permanent de numai câteva familii dar acum câteva decenii era un sat în toată puterea cuvântului. Astăzi, doar câteva case amintesc de acea perioadă, înflorind turismul prin construirea de case de vacanță. În perioada interbelică, Periam a fost sediul plășii cu același nume, Periam, din județul interbelic Timiș-Torontal.

Stema oficială a comunei Periam a fost adoptată de Guvern prin Hotărârea nr. 366/2013.

Aceasta se compune dintr-un scut triunghiular roșu cu marginile rotunjite, tăiat orizontal de un brâu de argint, crenelat în partea superioară și undat în partea inferioară. În partea superioară a scutului se află o cruce pe un postament cu 3 trepte de argint; crucea este flancată, în dreapta, de o carte deschisă de aur, iar în stânga de un braț care ține un mănunchi cu 3 spice de grâu și 6 frunze. Brâul este încărcat cu 3 pălării verzi așezate pe orizontală. În vârful scutului se află un vas de aur cu două toarte, care are deasupra o fascie undată îngustă de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Crucea semnifică existența așezământului mănăstiresc Ecclesia Roacensis și a vieții creștine din secolul IV, iar brațul sprijinit în pământ semnifică ritualul aducerii de ofrande din roadele pământului.

Cartea evocă existența școlii de la Periam, iar brâul crenelat reprezintă fortificația de piatră existentă în zonă pentru așezământul Roacensis și Castelul Pereamus.

Fascia undată simbolizează râul Mureș.

Vasul cu două toarte reprezintă vestigiile arheologice existente încă din epoca neolitică a bronzului.

Pălăriile evocă existența spațiului de cultură și spiritualitate germanică de-a lungul a circa 3 secole.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Ansamblul folcloric „Muguri de tezaur” coordonat de Vătavu Pompilia și Bobu Luminița a câștigat mai multe premii la nivel zonal și regional.

„Summer Party Festival” a ajuns la a doua ediție în anul 2013, un festival de muzică dance, electro, techno ș.a. organizat în aer liber la Periam Port.

În fiecare an în luna iulie timp de 8 ediții a avut loc festivalul de muzică rock în aer liber „Rock la Mureș” care este găzduit de Periam Port.

În fiecare an pe data de 8 septembrie Biserica ortodoxă din Periam își serbează Ruga.

Ultima actualizare: 10:20la data de22 iulie 2026
Formular Sesizare

    Alege pe hartă:


    Dați clic pe locația dorită pe hartă pentru a o selecta.
    După ce ați ales locația, un marcaj albastru va apărea pentru a indica poziția selectată.

    ResponsiveVoice used under Non-Commercial License
    Website primăria Periam județul Timiș
    Politica de confidențialitate

    Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate