Sari la conținut Salt la bara laterală stângă Salt la bara laterală dreaptă Salt la Footer

Atenţie biciclişti – Codul Rutier

Poate că aţi auzit că săptămâna trecută mai mulţi biciclişti din comuna Periam au fost amendaţi de către Poliţie, în special pentru că circulau pe timp de noapte fără vestă reflectorizantă sau act de identitate asupra lor. De când au intrat în vigoare noile modificări ale Codului Rutier, 6 februarie 2015, în toată ţara au fost acţiuni ample ale Poliţiei prin care se verifica respectarea legislaţiei de către conducătorii de orice vehicule. În timp ce în mass-media s-au prezentat în special noile amenzi pentru conducătorii auto, bicicliştii au fost ignoraţi, majoritatea dintre ei neştiind că există legi în acest sens. Cum necunoşterea legii nu vă salvează de la amendă, mai jos am extras câteva articole din Regulamentul de aplicare al Codului Rutier.

Art. 14 in circulatia pe drumurile publice bicicleta trebuie sa fie:

a)prevazuta cu dispozitiv de franare eficace;

b)prevazuta cu un sistem adecvat, functional, de directie;

c)dotata cu sistem de avertizare sonora; se interzic echiparea si folosirea sistemelor de avertizare sonora specifice autovehiculelor;

d)echipata in fata cu lumina de culoare alba sau galbena, iar in spate cu lumina de culoare rosie si cu cel putin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeasi culoare;

e)echipata cu elemente sau dispozitive care, in miscare, formeaza un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spitele rotilor.

Art. 160

(1)Bicicletele si mopedele, atunci cand circula pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rand.

(2)Persoanele care nu poseda permis de conducere pot conduce mopede pe drumurile publice numai daca fac dovada ca au absolvit un curs de legislatie rutiera in cadrul unei unitati autorizate de pregatire a conducatorilor de autovehicule.

(3)Daca pe directia de deplasare exista o pista pentru biciclete, semnalizata ca atare, conducatorii vehiculelor prevazute la alin. (1) sunt obligati sa circule numai pe aceasta pista. Se interzice circulatia altor participanti la trafic pe pista pentru biciclete.

(4)Se recomanda ca, in circulatia pe drumurile publice, biciclistul sa poarte casca de protectie omologata.

Art. 161

(1)Se interzice conducatorilor de biciclete sau de mopede:

a)sa circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul avand semnificatia „Accesul interzis bicicletelor”;

b)sa invete sa conduca biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;

c)sa circule pe trotuare, cu exceptia cazului cand pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;

d)sa circule fara a tine cel putin o mana pe ghidon si ambele picioare pe pedale;

e)sa circule in paralel, cu exceptia situatiilor cand participa la competitii sportive organizate;

f)sa circule in timp ce se afla sub influenta alcoolului, a produselor ori substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

g)sa se tina de un vehicul aflat in mers ori sa fie remorcat de un alt vehicul sau impins ori tras de o persoana aflata intr-un vehicul;

h)sa transporte o alta persoana, cu exceptia copilului pana la 7 ani, numai daca vehiculul are montat in fata un suport special, precum si a situatiei cand vehiculul este construit si/sau echipat special pentru transportul altor persoane;

i)sa circule pe partea carosabila in aceeasi directie de mers, daca exista o cale laterala, o poteca sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;

j)sa transporte sau sa traga orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stanjenesc sau pericliteaza conducerea vehiculului ori circulatia celorlalti participanti la trafic;

k)sa circule pe aleile din parcuri sau din gradini publice, cu exceptia cazurilor cand nu stanjenesc circulatia pietonilor;

l)sa circule pe timp de noapte sau cand vizibilitatea este redusa, fara sa indeplineasca conditiile prevazute la art. 14 si 16;

m)sa circule atunci cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zapada;

n)sa circule cu defectiuni tehnice la sistemele de franare sau cu un vehicul care nu este prevazut cu avertizor sonor;

o)sa traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, in timp ce se deplaseaza pe bicicleta sau pe moped;

p)sa circule pe alte benzi decat cea de langa bordura sau acostament, cu exceptia cazurilor in care, inainte de intersectie, trebuie sa se incadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stanga;

r)sa circule fara a purta imbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lasarea serii pana in zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusa;

s)sa conduca vehiculul fara a mentine contactul rotilor cu solul.

(2)Pe timpul circulatiei pe drumurile publice, conducatorii de biciclete sunt obligati sa aiba asupra lor actul de identitate, iar conducatorii de mopede sunt obligati sa aiba, in plus, certificatul de absolvire a cursurilor de legislatie rutiera si certificatul de inregistrare a vehiculului.

 

Regulamentul de aplicare al Codului Rutier îl puteţi citi online aici.

Sari la conținut