Personalități locale

Johan Parison s-a născut la 2 septembrie 1931, în Periam, și s-a stins din viață la 20 decembrie 2009. A fost pictor, desenator și un bun cunoscător al istoriei locale, activitatea sa artistică fiind strâns legată de comunitatea, tradițiile și evenimentele care au marcat evoluția Periamului.

Originea familiei sale reflecta diversitatea etnică specifică Banatului. Pe linie paternă, Johan Parison provenea dintr-o familie cu rădăcini franceze, legate de coloniștii sosiți din regiunile Alsacia și Lorena după anul 1724, în timp ce pe linie maternă avea origine slovacă. Această moștenire multiculturală a făcut parte din mediul în care s-a format și din universul uman al localității în care a trăit.

Pasiunea lui Johan Parison pentru natură, vânătoare și istorie a depășit sfera preocupărilor personale. În timpul deplasărilor sale prin împrejurimile Periamului, a contribuit la descoperirea unor obiecte arheologice, printre care și vase ceramice. Aceste piese au fost preluate de pictorul periamoșan Francisc Ferch și transportate la Muzeul Banatului, unde au fost cercetate și catalogate ca aparținând Culturii Periam–Pecica. Prin această contribuție, Johan Parison a sprijinit indirect cercetarea unuia dintre cele mai importante capitole ale preistoriei locale.

O creație inspirată de istoria comunității

O parte importantă a operei sale a fost dedicată trecutului Periamului și istoriei pompierilor. Johan Parison a realizat lucrări în ulei și cărbune care evocau evenimente istorice, personalități și intervenții importante ale pompierilor.

Printre creațiile sale se număra o pictură monumentală în ulei care îl înfățișa pe Sfântul Florian, protectorul tradițional al pompierilor. Lucrarea a fost salvată după anul 1990 și reprezintă una dintre puținele opere importante ale artistului despre care se știe că au fost păstrate. Prin dimensiunea și tematica sa, pictura avea atât o valoare artistică, cât și una simbolică pentru comunitatea locală.

Johan Parison a pictat și confruntarea din Dealul Spirii, moment important din istoria pompierilor români, petrecut la 13 septembrie 1848. Lucrarea prezenta luptele dintre compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu și trupele otomane. Alegerea acestei teme evidențiază interesul artistului pentru eroism, sacrificiu și memoria instituțiilor care au protejat comunitățile.

Tot în această zonă tematică se înscria portretul în cărbune al căpitanului Zăgănescu, precum și o lucrare care reda intervenția pompierilor la incendiul din anul 1922, produs la Casa Cazanelor din cadrul Fabricii de pălării din Periam. Prin aceste compoziții, pictorul a transformat evenimente istorice și locale în mărturii vizuale, contribuind la păstrarea memoriei colective.

Lucrări pierdute sau distruse

Din nefericire, o mare parte din creația lui Johan Parison nu s-a păstrat. Numeroase lucrări au fost pierdute sau distruse, ceea ce face dificilă reconstituirea completă a activității sale artistice.

Pictura reprezentând luptele din Dealul Spirii, portretul căpitanului Zăgănescu și desenul în cărbune dedicat incendiului din 1922 au fost transportate la Casa Pompierilor din Timișoara pentru a fi prezentate într-o expoziție. Conform informațiilor publicate de Primăria Periam, lucrările nu au mai revenit ulterior în localitate. Situația lor actuală nu este clarificată în sursele publice consultate.

Pierderea unei părți atât de importante a operei sale reprezintă și o pierdere pentru patrimoniul cultural al Periamului. Lucrările nu aveau doar o valoare estetică, ci documentau vizual evenimente, tradiții și personalități legate direct de istoria comunității.

Artist al comunității

Johan Parison poate fi considerat un artist profund legat de locul natal. Subiectele sale nu au fost alese întâmplător, ci proveneau din istoria, memoria și identitatea Periamului. Pompierii, fabrica de pălării, descoperirile arheologice și evenimentele istorice au reprezentat pentru el puncte de legătură între creația artistică și viața comunității.

Într-un proiect fotografic internațional realizat la Periam, artistul apare sub numele de Hans Parison, fiind prezentat drept pictorul local care realiza pictură cu tematică propagandistică. Fotografia îl surprinde în mediul său de viață și constituie una dintre puținele imagini publice cunoscute ale artistului.

Activitatea sa nu poate fi separată de interesul pentru istorie. Prin descoperirea și semnalarea obiectelor arheologice, Johan Parison a contribuit la cunoașterea trecutului îndepărtat al zonei, iar prin picturile și desenele sale a păstrat memoria unor evenimente din istoria modernă a Periamului și a pompierilor.

Johan Parison rămâne una dintre personalitățile culturale locale care au transformat istoria comunității în imagine. Deși o mare parte a operei sale s-a pierdut, informațiile păstrate despre lucrările sale evidențiază un artist preocupat de identitate, memorie și patrimoniu. Pentru comuna Periam, numele său este legat atât de creația plastică, cât și de efortul de a descoperi, consemna și transmite generațiilor următoare fragmente importante din trecutul local.

Endresz György, întâlnit în unele documente și sub forma germană Georg Endres, s-a născut la 6 ianuarie 1893, în Periam, localitate aflată atunci în comitatul Torontal. A devenit unul dintre cei mai cunoscuți aviatori maghiari ai perioadei interbelice, numele său fiind legat de primul zbor transatlantic realizat cu succes de un echipaj maghiar.

Încă din tinerețe, Endresz a fost atras de domeniul tehnic și de aviație, aflată la începutul secolului al XX-lea într-o perioadă de dezvoltare rapidă. În timpul Primului Război Mondial a servit ca pilot militar și a participat la misiuni aeriene, experiență care i-a format calitățile de aviator: precizia, calmul în situații periculoase și capacitatea de a controla aeronava în condiții dificile. Pentru activitatea sa din timpul războiului a primit mai multe distincții.

După încheierea războiului, și-a continuat activitatea în domeniul aviației civile. A lucrat ca pilot și instructor de zbor în cadrul Asociației Aeronautice Maghiare, contribuind la pregătirea unei noi generații de aviatori. Experiența acumulată în aviația militară și civilă a făcut ca el să fie ales pentru una dintre cele mai ambițioase expediții aeronautice ale epocii: traversarea fără escală a Oceanului Atlantic, din America de Nord până în Ungaria.

Proiectul „Justice for Hungary”

Ideea unui zbor transatlantic maghiar i-a aparținut navigatorului Sándor Magyar, stabilit în Canada. Pentru realizarea proiectului a fost constituită la Detroit o organizație care a mobilizat comunitățile maghiare din Statele Unite și Canada. O mare parte a fondurilor necesare cumpărării și pregătirii avionului a provenit din donațiile maghiarilor din America de Nord și din sprijinul unor sponsori.

Pentru expediție a fost ales un avion Lockheed Sirius, modificat astfel încât să poată transporta cantitatea mare de combustibil necesară unui zbor de peste 5.000 de kilometri. Pregătirea tehnică a aeronavei a fost coordonată de inginerul și proiectantul aeronautic Antal Bánhidi. Avionul a primit numele „Justice for Hungary”, expresie asociată contextului politic maghiar de după Tratatul de la Trianon.

Endresz György a fost desemnat pilotul aeronavei, iar Sándor Magyar a îndeplinit rolul de navigator și operator radio. Cei doi au efectuat numeroase zboruri de pregătire și verificări tehnice înainte de a porni în călătoria care avea să îi înscrie în istoria aviației.

Traversarea Oceanului Atlantic

La 15 iulie 1931, ora locală 17:20, avionul „Justice for Hungary” a decolat de pe aerodromul Harbour Grace din Newfoundland, Canada, având ca destinație aeroportul Mátyásföld de lângă Budapesta. Aeronava era încărcată cu rezervoare suplimentare, echipamente și o cantitate mare de combustibil, greutatea totală fiind o provocare chiar din momentul decolării.

Zborul s-a desfășurat în condiții extrem de dificile. Echipajul a întâlnit ceață densă, furtuni, vânt puternic și probleme de navigație. Deasupra oceanului, avionul a ajuns într-o zonă de furtună care l-a împins foarte aproape de suprafața apei. Endresz a reușit să mențină controlul aeronavei, în timp ce Magyar stabilea traseul și comunica prin radio cu navele aflate în zonă.

După aproximativ 13 ore și 50 de minute, cei doi au ajuns la coasta Irlandei, stabilind un record pentru traversarea segmentului dintre America de Nord și Europa. Au continuat apoi zborul peste continent, trecând prin apropierea orașelor Strasbourg, Friedrichshafen, Linz și Viena, cu intenția de a ajunge până la Budapesta.

După parcurgerea a aproximativ 5.770 de kilometri, combustibilul s-a epuizat înainte ca avionul să ajungă la destinația finală. Endresz a executat o aterizare forțată într-un teren agricol din apropierea localității Bicske, la aproximativ 30–40 de kilometri de Budapesta. Avionul a fost avariat, însă pilotul și navigatorul au scăpat nevătămați.

Zborul a durat aproximativ 26 de ore și 20 de minute. Endresz și Magyar au devenit primii maghiari care au traversat Atlanticul cu avionul, iar arhivele maghiare descriu performanța lor drept a cincisprezecea traversare transatlantică reușită la nivel mondial. Prin urmare, formularea mai exactă este că au realizat a cincisprezecea asemenea performanță, nu neapărat că Endresz a fost individual „al cincisprezecelea om” care a traversat Atlanticul cu avionul.

„Justice for Hungary” a fost, de asemenea, aeronava care pătrunsese cel mai adânc în interiorul continentului european după o traversare directă a Atlanticului, performanță remarcabilă pentru posibilitățile tehnice ale aviației din acea perioadă.

Primirea triumfală

Vestea reușitei a provocat un val de entuziasm. La Budapesta, Endresz György și Sándor Magyar au fost întâmpinați ca eroi, iar la ceremonia oficială organizată câteva zile mai târziu au participat reprezentanți ai autorităților și numeroși admiratori. Pentru realizarea lor, cei doi au primit distincții și recompense, iar Endresz a fost avansat în grad.

Performanța a avut un impact major asupra aviației maghiare și a demonstrat că un echipaj bine pregătit putea realiza un zbor de mare distanță, chiar și în condițiile tehnice și meteorologice dificile ale începutului anilor 1930. Endresz a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri ale aviației din Europa Centrală.

Ultimul zbor și moartea tragică

La mai puțin de un an după traversarea Atlanticului, Endresz György a fost invitat să participe la un congres internațional al aviatorilor oceanici organizat la Roma. La 21 mai 1932, a plecat spre Italia împreună cu operatorul radio și navigatorul Gyula Bittay, la bordul unui avion Fiat.

În timpul apropierii de aeroportul Littorio de lângă Roma, aeronava s-a prăbușit, iar cei doi membri ai echipajului și-au pierdut viața. Endresz avea numai 39 de ani. Moartea sa a produs o puternică emoție în lumea aviației, iar funeraliile au fost organizate cu onoruri publice.

Moștenirea lui Endresz György

Endresz György a rămas în istoria aviației drept un pilot curajos, riguros și experimentat, capabil să conducă o aeronavă în condiții extreme. Zborul său din 1931 a fost nu doar o performanță tehnică, ci și un moment simbolic pentru comunitățile maghiare care au contribuit la realizarea expediției.

Pentru comuna Periam, Endresz György reprezintă una dintre cele mai importante personalități născute pe aceste meleaguri. Povestea sa leagă istoria localității de perioada eroică a aviației mondiale și demonstrează că un om originar din Periam a ajuns să participe la una dintre marile realizări aeronautice ale secolului al XX-lea.

A fost un etnolog, jurnalist și scriitor de limba germană din România (n. 5 septembrie 1931, Periam, județul Timiș-Torontal – d. 7 mai 2019, Timișoara). S-a născut în familia lui Franz Remmel, proprietar de joagăr și comerciant de lemne, și al soției sale Anna Antonia, născută Jochmann. După naționalizarea afacerii familiei, familia s-a relocat în Transilvania.

Franz Karl Remmel a studiat pedagogia și jurnalistica, lucrând inițial ca profesor până în 1966, iar ulterior a devenit corespondent al ziarului de limbă germană Neuer Weg din Hunedoara.

Debutul său literar a avut loc în 1978, cu publicarea cărții Über alle sieben Meere („Călătorind peste șapte mări”), o lucrare bazată pe jurnalul de călătorie al lui Franz Binder, apărută la Editura Albatros din București.

După 1990, Franz Karl Remmel s-a dedicat studiului situației și istoriei romilor din România, scriind numeroase lucrări pe această temă, unele dintre ele cu sprijinul Fundației Friedrich Ebert și al Departamentului pentru Relații Interetnice din București.

În 7 martie 2007, la Hunedoara, ambasadorul Republicii Austria, Dr. Christian Zeileissen, i-a conferit distincția die Goldene Verdienstnadel der Republik Österreich (Medalia pentru Merit de Aur a Republicii Austria), pentru activitatea sa de expert în problemele romilor. Ambasadorul a subliniat contribuțiile lui Remmel, în calitate de redactor la Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, prin cărți și conferințe, care au contribuit la eliminarea unor prejudecăți și clișee despre viața romilor.

Scrieri

Über alle sieben Meere, Editura Albatros, București, 1978
Zwischen Wellen und Wind, Editura Facla, 1982
Sterne, Sonne, Sand, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987
Im Zeichen der Schlange, Editura Albatros, București, 1989
Safari, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
Die Roma Rumäniens – Volk ohne Hinterland, Editura Picus, Viena, 1993
Nackte Füße auf steinigen Strassen. Zur Leidensgeschichte der rumänischen Roma, Editura Aldus, Brașov, 2003
Der Turm zu Babel, Editura InterGraf, Reșița, 2004
Alle Wunder dauern drei Tage. Vom Bulibascha der Zigeuner zum Kaiser der Roma, Editura InterGraf, Reșița, 2005
Botschaft und Illusion – Zeugnisse der Literatur der rumänischen Roma („Mesaj și iluzie – dovezi ale literaturii romilor din România”), Editura Banatul Montan, Reșița, 2007
Zigeunersitte – Zigeunerrecht. Traditionen im Alltag der rumänischen Roma, Editura Banatul Montan, Reșița, 2008
Die Fremden aus Indien. Nicht die Hoffnung stirbt zuletzt, Editura Banatul Montan, Reșița, 2010.

Sursa: https://jurnalfm.ro/franz-karl-remmel/

Franz Heinz (n. 21 noiembrie 1929, Periam, Banat) este un scriitor de limba germană originar din România.

Părinții săi au fost Johann Heinz și Maria, născută Ehling.

A urmat școala generală în localitatea sa de baștină, apoi liceul la Timișoara.

În 1944 părinții fug din țară, împreună cu el în Ostmark (actuala Austria), dar în vara anului 1945 se întorc acasă.

După al Doilea Război Mondial a lucrat, printre altele, ca agricultor și ca brutar în satul natal.

În 1960 a luat bacalaureatul în București și, în același an, s-a angajat ca redactor la ziarul de limba germană Neuer Weg, unde a lucrat în perioada 1960 – 1974. În paralel, a lucrat și în calitate de colaborator pentru programele de limbă germană de la Radio România și de la televiziunea Română.

Între 1964 și 1969 a studiat geografia și istoria.

În 1974 a depus cerere de emigrare, motiv pentru care a fost pus pe lista celor cu interdicție de a mai publica în România.

În 1976 a emigrat în Republica Federală Germania. Până în 1990 a fost redactor cultural la publicația „Kulturpolitische Korrespondenz”, care a apărut la Bonn.

Din 1984 a fost și redactor-șef la publicația trimestrială „Der gemeinsame Weg”.

Din 1977 a lucrat ca redactor la Fundația Consiliul Culturii Germanilor de Est (Stiftung Ostdeutscher Kulturrat), iar între 1990-1995, redactor șef la revista culturală „Kulturspiegel” publicată de Fundația Consiliul Culturii Germanilor de Mijloc (Stiftung Mitteldeutscher Kulturrat) din Bonn, iar din 1995 la revista culturală trimestrială „Kultur-Report”.

A fost colaborator permanent al stațiilor TV Westdeutscher Rundfunk, Ostdeutscher Rundfunk Brandenburg și al postului de radio Radio Wien.

În prezent trăiește ca scriitor și publicist în Ratingen, lângă Düsseldorf.

În România, Franz Heinz a publicat piese de teatru, reportaje, proză scurtă, povestiri, romanul Vormittags (1970) și nuvela Ärger wie die Hund’ (1972), pentru care a primit premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România și din care a scos o nouă ediție în 1991 la Editura Rimbaud, cu ISBN 978-3-89086-924-7., Begegnung und Verwandlung, Franz Ferch, Bilder aus dem Banat.

În Germania i-au apărut, între altele, studiul monografic Franz Ferch und seine Banater Welt (1988) și volumul de povestiri Lieb Heimatland, ade! (1998).

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Heinz

Victor Gaga (n. 13 februarie 1930, Periam, județul Timiș – d. 26 iulie 2003, Timișoara) a fost un sculptor român. Paul Gaga, tatăl sculptorului Victor Gaga, a fost unul din cei 11 participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, delegați de satul Pria, comuna Cizer.

Victor Gaga a efectuat studiile la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, unde i-a avut ca profesori pe Kós András, Szervátiusz Jenő, Petre Abrudan și Daniel Popescu. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” (1950-1956) cu superlativul calificativ „magna cum laude”. Ca urmare, a fost propus profesor asistent la institut, dar a refuzat.

A debutat, oficial, în arta sculpturii în 1954, la 24 de ani, cu lucrarea „Lupta lui Ștefan cel Mare cu turcii la Podul Înalt”, aflată în prezent la Muzeul Militar Național din București[8] și după aceea operele sale au participat la expoziții atât în țară cât și peste hotare. Multe din lucrările sale se află în colecții private în România și peste hotare.[9]

În 1957, în urma restructurării învățământului artistic, profil liceal, a fost înființat Liceul de Artă Plastică Timișoara. Printre profesori s-au numărat Victor Gaga, Julius Podlipny, Gabriel Popa, Romul Nuțiu și Octavian Maxim.

Victor Gaga a cioplit mai ales în lemn, deși a realizat și câteva importante opere în piatră.

Expoziții
După debutul la Cluj, în 1954, a participat la saloane oficiale, expoziții colective și de grup: Arad, București, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Lugoj, Ploiești, Reșița, Șimleul Silvaniei, Timișoara, Zalău.

Victor Gaga a fost un copil precoce, îndemânatic şi priceput la toate. I-a plăcut viaţa la ţară, iubea animalele şi munca la câmp, mergând de la 12 ani la semănat şi la cosit, la Pria, împreună cu bunicul său, pe care-l respecta nespus. Îi plăcea să „meşteşugească” lemnul şi piatra, cioplindu-le şi dăltuindu-le în diferite forme, conform percepţiilor sale vizuale. A fost inspirat şi de Biserica din Pria, cioplită în lemn de Horea (vestitul conducător al răscoalei populare din anii 1784-1785, din Transilvania), în anul 1773, demontată şi dusă, apoi, la Muzeul Satului din Cluj-Napoca.

După moartea mamei sale, tatăl lui dorea ca Victor să ajungă „băiat de prăvălie”, la Ciucea, însă Irina (mama sa vitregă) a insistat să-l dea la liceu, să iasă „om cu carte”. Aşa a ajuns, pe urmă, la Cluj, unde a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” (1950-1956), cu superlativul calificativ „magna cum laude”. În acest context, a fost propus profesor asistent la institut, dar a refuzat. Urmând sfatul unui coleg de breaslă, a ajuns la Timişoara, în anul 1956, deschizând un atelier de sculptură într-o sală a unei Şcoli de Construcţii. Doi ani mai târziu, s-a „văzut” profesor la Liceul de Artă Plastică din pitorescul oraş bănăţean, Timişoara (1958-1960), devenind, apoi, lector – sculptură şi anatomie artistică la Facultatea de Desen a Institutului Pedagogic din Timişoara (1960-1974) şi preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Timiş, în două rânduri: 1966-1970 şi 1978-1990.

A debutat, oficial, în arta sculpturii, la 24 de ani (1954), cu lucrarea „Lupta lui Ştefan cel Mare cu turcii la Podul Înalt”, aflată la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti. Printre alte titluri ale operelor sale, se numără: Bustul lui Ilie Pintilie (Iecea Mare – Timiş, 1962); Stâlpul casei (1965); Prietenie – compoziţie piatră (Stamora Moraviţa, 1968), Ana lui Manole (1969); Primul zbor (1969); Legenda lui Manole (1970); Statuia lui Eftimie Murgu (Lugoj, 1971); Icoana (1971); Ascensiune (1974); Ladă de zestre (1977); Pasărea soarelui (1978); Bufniţă (1981); Fântâna clepsidrei (1984); Elegie – piatră artificială (1968), Fântâna Martirilor (1991), Monumentul Eroilor Neamului (1996) şi Bustul lui Corneliu Coposu (2000) – toate patru în Timişoara; Portretul lui Horea – în relief (Şcoala Gimnazială „Horea” din Cizer, 1997) şi Bustul lui Lucian Blaga (Jibou, 2002). Numeroase opere au fost prezente la diferite saloane oficiale, expoziţii colective şi de grup, organizate în ţara noastră şi în străinătate, cum ar fi: Cluj-Napoca, Timişoara, Zalău, Şimleu Silvaniei, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Reşiţa, Arad, Lugoj, Moscova ( 1957, premiat la Festivalul Internaţional al Tineretului), Polonia, Elveţia, Austria, Japonia, Ungaria, Germania şi Italia. O mare parte din lucrările lui se găsesc în diferite muzee din România, inclusiv în Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău (sculpturi în lemn: Cocoşul, Ornicul dimineţii, Adolescentă, Statornicie III, Meşterul Manole etc.), dar şi în cele din străinătate (Germania, Polonia) sau în colecţii particulare, din: România, Anglia, Austria, Canada, Elveţia, Germania, Israel, Italia, Norvegia, Olanda şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, a participat la multe tabere de creaţie artistică din ţară şi din străinătate.

Totuşi, cea mai reprezentativă operă a sa mi se pare a fi Monumentul de la Guruslău, comuna sălăjeană Hereclean, ridicat în cinstea victoriei lui Mihai Viteazul, din 3 august 1601, împotriva lui Sigismund Báthory – principele Transilvaniei. Această lucrare edificatoare, inaugurată la 21 octombrie 1976, se află pe lista monumentelor istorice ale României. Impresionanta construcţie, înaltă de 26 de metri, este realizată din beton armat şi travertin. Pictorul Victor Gaga a dăltuit în piatra soclului, cu desăvârşită măiestrie, scene din luptele lui Mihai Viteazul, iar deasupra a înălţat un falnic obelisc, format din trei lame paralele, care reprezintă cele trei ţări române, cu stemele caracteristice acestora.

Pentru profesia sa nobilă, săvârşită cu dăruire şi pasiune, pentru impresionanta sa operă artistică, sculptorul Victor Gaga a fost apreciat de toţi cei care l-au cunoscut sau au admirat lucrările sale, cele mai multe aflate în municipiul Timişoara. În plus, maestrului Victor Gaga i s-au acordat numeroase diplome, premii şi titluri, printre care: Meritul Cultural al României, clasa a V-a (1968); Laureat şi Medalia de Aur la Bienala Internaţională Dantesca, Ravena (1988, Italia); Marele Premiu al Salonului Naţional de Sculptură mică (Arad, 1996); Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Ofiţer – pentru realizări artistice memorabile şi pentru promovarea culturii (1 Decembrie 2000, de Ziua Naţională a României); Cetăţean de Onoare al municipiului Zalău şi al comunelor sălăjene: Cizer şi Hereclean. De asemenea, o stradă din municipiul Timişoara poartă numele marelui sculptor, iar pe clădirea Uniunii Artiştilor Plastici, unde a avut atelierul, a fost amplasată placa comemorativă „sculptorul Victor Gaga”, cu înscrisurile aferente. Pe lângă acestea, prof.univ.dr.Negoiţă Lăptoiu – critic de artă (Cluj-Napoca), a editat albumul „Sculptorul Victor Gaga – portretist”, un catalog cuprinzător şi expresiv, evidenţiind personaliatea şi o parte din operele artistului, prin care acesta şi-a definit dragostea şi respectul faţă de oameni, faţă de istoria noastră şi faţă de etosul popular românesc. Pe deasupra, doamna Doina Cociş – director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Sălaj, a propus, ca pe lista monumentelor istorice din România, să fie inclusă şi casa părintească a sculptorului Victor Gaga din satul Pria, pentru a deveni, astfel, o „casă memorială”, spre cinstea cetăţenilor din Pria şi a tuturor sălăjenilor.

Din păcate, maestrul Victor Gaga ne-a părăsit prea devreme, în urmă cu 17 ani, lăsând un gol în inimile noastre şi în arta românească. Rândurile de faţă se constituie într-un omagiu adus renumitului sculptor, cel care se considera a fi un „veritabil ardelean”, în semn de recunoaştere şi de apreciere, pentru întreaga sa operă artistică. A fost, fără tăgadă, un nume de rezonanţă naţională în sculptura românească, cu lucrări executate într-un stil, pe cât de original, pe atât de modern, drept care se cuvine să-i aducem respectul meritat şi să-i păstrăm, mereu, frumoasele amintiri.

Prof. Marin ŞTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Gaga,

In memoriam Victor GAGA (sculptor, 13.02.1930 – 26.07.2003)

Franz Gillich s-a născut la 4 ianuarie 1920 și a fost un grafician și desenator originar din Periam, a cărui creație artistică a rămas profund legată de peisajul natural al Mureșului și de viața comunității din zona Periam Port. Prin lucrările sale realizate cu migală și sensibilitate, artistul a surprins frumusețea discretă a luncii, arborii seculari, malurile râului și oamenii care trăiau și munceau în apropierea apei.

Franz Gillich și-a petrecut o mare parte din viață în așezarea de pe malul Mureșului, într-o casă situată în apropierea râului, a pădurii de luncă, a digului și a ecluzei cunoscute de localnici sub denumirea de „Șlaiț”. Acest spațiu natural nu a reprezentat doar locul în care a trăit, ci și principala sa sursă de inspirație. Mureșul, cu transformările sale de-a lungul anotimpurilor, a devenit centrul universului său artistic.

Artistul a urmat cursurile Școlii de Artă din Timișoara și ale Academiei de Arte din Berlin. Pregătirea sa academică i-a oferit o bună stăpânire a desenului, a proporțiilor și a tehnicilor grafice. Cu toate acestea, după încheierea studiilor, Franz Gillich a ales să rămână aproape de locurile natale și să își dezvolte creația într-un cadru retras, departe de marile centre artistice.

Instrumentul său preferat a fost penița, utilizată pentru realizarea desenelor în tuș. A lucrat, de asemenea, în cărbune și creion roșu, iar în unele cazuri a folosit tehnica gravurii. Lucrările sale nu erau realizate prin gesturi rapide sau prin schițe sumare. Fiecare desen lua naștere printr-un proces îndelungat, în care numeroase linii, hașuri și detalii se uneau treptat într-o compoziție atent construită.

Spre deosebire de pictorul Franz Ferch, vecinul și colegul său, cunoscut pentru compozițiile monumentale în ulei, Franz Gillich a preferat un limbaj artistic reținut, riguros și delicat. Grafica sa se remarcă prin atenția acordată detaliilor, prin echilibrul compoziției și prin modul în care formele naturii sunt redate cu precizie și sensibilitate.

Temele dominante ale operei sale au fost peisajele de pe malul Mureșului, grupurile de arbori, pădurile de luncă și diferite fragmente ale mediului natural din jurul Periamului. Un exemplu reprezentativ este desenul în peniță intitulat „Plutași pe Mureș”, care surprinde legătura dintre râu, activitățile tradiționale și viața oamenilor din zonă.

O categorie aparte a creației sale este reprezentată de așa-numitele „portrete de arbori”. Franz Gillich nu privea copacii doar ca elemente decorative ale peisajului, ci ca prezențe individuale, fiecare cu propria formă, istorie și personalitate. Această apropiere de natură s-a manifestat și în viața de zi cu zi. În calitate de angajat al administrației apelor, instituție care se ocupa și de gestionarea pădurii de pe mal, artistul a contribuit la protejarea unor arbori bătrâni și a încercat să împiedice tăierile excesive.

Pe lângă peisaje, Franz Gillich a realizat și portrete. Printre modelele sale s-au numărat bunicul și mama artistului, copii, muncitori și persoane din comunitatea locală. A realizat, de asemenea, un autoportret. Chiar și aceste lucrări păstrează o legătură cu lumea Mureșului, deoarece personajele reprezentate făceau parte din universul uman și social al zonei în care artistul trăia.

Casa familiei Gillich era cunoscută în perioada interbelică drept un loc primitor pentru cei care veneau să își petreacă vacanțele pe malul râului. Aici poposeau familii, muncitori, meșteșugari, artiști, scriitori, pescari și iubitori ai naturii din mai multe localități bănățene. Franz Gillich și fratele său îi transportau cu barca pe oaspeți către locurile de scăldat de pe celălalt mal și construiau chiar ei diferite ambarcațiuni adaptate navigației pe Mureș.

În timpul verii, activitățile cotidiene, îngrijirea gospodăriei și viața de pe malul râului îi ocupau o mare parte din timp. Lunile de iarnă erau dedicate în special creației artistice, atunci când nivelul apelor și condițiile meteorologice permiteau lucrul în atelier. Din această cauză, opera sa nu este foarte numeroasă, însă lucrările păstrate au o valoare documentară și artistică deosebită.

Franz Gillich a participat de mai multe ori la Salonul anual al artiștilor plastici din Banat și a fost membru al filialei din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici, condusă în acea perioadă de Franz Ferch. De asemenea, l-a vizitat pe cunoscutul pictor bănățean Stefan Jäger și a menținut legături cu mai mulți artiști și oameni de cultură ai Banatului.

În ciuda pregătirii sale și a aprecierii de care se bucura, Franz Gillich nu a urmărit succesul comercial și nici afirmarea publică. A vândut puține lucrări și accepta rar comenzi. A preferat o viață modestă, în mijlocul naturii și al comunității sale, considerând creația artistică mai degrabă o formă de înțelegere și păstrare a lumii din jur decât o activitate comercială.

Franz Gillich a rămas la Periam chiar și în perioada în care numeroși membri ai comunității germane din Banat au plecat în Germania. Legătura sa cu Mureșul, cu pădurea de luncă și cu locurile natale a fost una profundă. Artistul a continuat să trăiască și să lucreze în casa sa de pe malul râului până în ultimele luni ale vieții.

A încetat din viață la 24 decembrie 1995, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 76 de ani, și a fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul vechi al Periamului.

Prin desenele sale, Franz Gillich a transformat peisajul Mureșului într-o mărturie artistică durabilă. Opera sa păstrează imaginea unei lumi simple și armonioase, în care omul, râul și pădurea formau un singur univers. Pentru comunitatea din Periam, el rămâne artistul care a surprins cu răbdare și sensibilitate frumusețea locurilor natale și atmosfera aparte a zonei Periam Port.

Ludwig Baróti-Grünn, cunoscut și sub numele maghiar Lajos Baróti, s-a născut la 26 august 1856, în localitatea Periam, și a fost unul dintre cei mai importanți istorici originari din această comunitate. Activitatea sa a fost strâns legată de cercetarea trecutului Banatului și, în mod deosebit, de păstrarea memoriei istorice a localității sale natale.

Numele său de familie a fost inițial Grünn. În anul 1884, în contextul politicii de maghiarizare din Regatul Ungariei, Ludwig a adoptat numele Baróti, continuând însă să utilizeze alături de acesta, între paranteze, numele Grünn. Din acest motiv, în documente și în lucrările bibliografice apare sub mai multe forme: Ludwig Grünn, Ludwig Baróti, Ludwig Baróti-Grünn sau Lajos Baróti.

Cea mai importantă contribuție a sa la patrimoniul cultural local este lucrarea „Geschichte von Perjamos”, cunoscută în limba română sub titlul „Istoria Periamului”. Cartea a fost publicată în anul 1889, la Periam, prin tipografia lui Alois Pirkmayer, purtând un titlu care arăta că autorul o dedica locuitorilor comunei sale natale. Lucrarea este considerată prima prezentare amplă și sistematică a istoriei Periamului.

În realizarea acestei monografii, Ludwig Baróti-Grünn a urmărit evoluția localității de-a lungul timpului, de la vechile mențiuni documentare și colonizarea germană a Banatului până la dezvoltarea economică, socială și culturală a Periamului din secolul al XIX-lea. Prin informațiile adunate, istoricul a păstrat date despre întemeierea și transformarea așezării, despre populație, instituții, viața religioasă și evenimentele care au influențat comunitatea locală.

Valoarea lucrării sale este cu atât mai importantă cu cât aceasta a fost scrisă într-o perioadă în care multe dintre documentele, mărturiile și tradițiile locale puteau fi încă cercetate în mod direct. Baróti-Grünn a reușit astfel să consemneze informații care, în lipsa demersului său, s-ar fi putut pierde odată cu trecerea generațiilor.

„Geschichte von Perjamos” a devenit o lucrare de referință pentru cercetătorii interesați de istoria Periamului și a Banatului. Cartea este menționată în bibliografii istorice dedicate localităților bănățene și a fost utilizată ca sursă pentru cercetări și lucrări ulterioare despre comunitate. O ediție în limba română, intitulată „Istoria Periamului”, a fost publicată la București în anul 1993.

Activitatea lui Ludwig Baróti-Grünn nu s-a limitat doar la istoria localității natale. El s-a preocupat și de trecutul mai larg al Banatului, fiind apreciat pentru cercetările sale referitoare la originea, colonizarea și evoluția comunităților germane din regiune. Prin scrierile sale, a contribuit la documentarea istoriei șvabilor bănățeni și la înțelegerea proceselor istorice care au modelat localitățile din această parte a Europei.

În ultimii ani ai vieții, istoricul a locuit în zona lacului Balaton și s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, fiind paralizat la nivelul picioarelor. A încetat din viață în anul 1933, lăsând în urmă o operă valoroasă pentru istoria regională și pentru identitatea culturală a Periamului.

Pentru comunitatea din Periam, Ludwig Baróti-Grünn rămâne personalitatea care a înțeles importanța păstrării trecutului local și care a oferit generațiilor următoare una dintre cele mai importante surse documentare despre evoluția așezării. Prin prima istorie scrisă a Periamului, el a transformat memoria comunității într-un patrimoniu durabil, contribuind la păstrarea identității istorice și culturale a localității.

Karl Grünn (n. 20 februarie 1855, Periam  – d. 30 noiembrie 1930, Ramat Gan) a fost un preot catolic, poet de limba germană cultă și în dialectul șvăbesc din Banat. S-a născut în localitatea Periam, ce purta numele german Perjamosch, ca fiu al învățătorului Johann Grünn și al soției sale Maria, născută von Niameszny. Din cei cinci frați ai săi, Ludwig Baróti Grünn a devenit cunoscut ca istoric.

Karl Grünn a început să scrie versuri din copilărie. Mama sa îl dusese la biserică, unde pictorul finisa chipul Fecioarei Maria în cupola turlei. Karl Grünn a scris o poezie despre această pictură.

A urmat apoi gimnaziul la Seghedin, după care a studiat teologia la Timișoara.

În 1878 a fost hirotonit preot și a slujit în calitate de capelan la bisericile din Großjetscha (Iecea Mare), Lenauheim, Orzydorf (Orțișoara) și, timp de trei ani, în Deutschzerne (Srpska Crnja). Aici a cunoscut-o pe Katharina Maria Weber. După trei ani au început o cale comună în Gertjanosch (Cărpiniș), ce a durat până la sfârșitul vieții ei.

A mai fost preot în Deutschbokschan (Vasiova), Großkikinda (Chichinda Mare), Elek, Anina, devenind 1894 preot paroh în Homolitz an der Donau (Omolița), unde a slujit timp de 16 ani.

În 1910 și-a văzut visul împlinit – s-a întors ca preot în localitatea sa natală. În 1928 s-a pensionat. După pensionare, ultimii doi ani ai vieții, i-a dedicat creației poetice.

Poeziile sale oglindesc dragostea sa pentru natură, pentru oamenii simpli și pentru țăranii și meseriașii șvabi. Reia permanent teme privind viața din satele șvăbești. Prin versurile sale, cititorul poate arunca o privire și în viața ciobanilor români, a vecinilor săi sârbi și a țiganilor.

În cea mai cunoscută poezie a sa, „Perjamosch“ descrie strămutarea locuitorilor din Perjamosch pe dealul din apropiere și încearcă să explice proveniența numelui satului.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Gr%C3%BCnn

Richard Wagner (n. 10 aprilie 1952, Lovrin, România – d. 14 martie 2023, Berlin, Germania) a fost un scriitor și publicist de limba germană originar din România, al doilea soț al scriitoarei Herta Müller. S-a născut în România, fosta regiune Timișoara, pe teritoriul actualului județ Timiș. Părinții săi, de origine germană, au fost tatăl, Nikolaus Wagner, și mama, Margarete (n. Dreier). Școala primară a urmat-o la Periam, iar liceul la Sânnicolau Mare. În timpul liceului a publicat primele lucrări în presa de limbă germană din România. Apoi a urmat studiile de anglistică și germanistică la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1971–1975), pe care a absolvit-o în 1975. Din anul 1972, ca student, a fost membru în Partidul Comunist Român.

În 1972 a fost cofondator al Aktionsgruppe Banat (Grupul de Acțiune Banat), o grupare a tinerilor autori contestatari de limbă germană din Timișoara, care a existat între anii 1972 – 1975. A lucrat ca profesor de limba germană la Hunedoara (1975–1978). În 1979 s-a mutat la Timișoara, unde a lucrat ca redactor la revista săptămânală Karpatenrundschau din Brașov (1979–1983). Între 1981 și 1982 a condus Cercul de literatură „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timișoara. În 1983 a fost concediat din jurnalism. În consecință, în toamna anului 1985 Richard Wagner și soția sa, Herta Müller, au a depus cerere de emigrare, care a fost aprobată după doi ani. În februarie 1987 a emigrat în Republica Federală Germania, unde a lucrat ca scriitor și publicist liber-profesionist la Berlin. A scris o serie de articole în revista românească Observator cultural.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wagner_(scriitor)

27 octombrie 1881 – S-a născut avocatul Cornel Grofșorean,  Periam, Timiș-Torontal – 1949, Lugoj a fost un avocat, publicist, sociolog. A urmat Facultatea de Drept din Budapesta, a susținut un Doctorat, și-a luat licența în științe administrative la Oradea și, din pură pasiune, a urmat o școală superioară tehnică de textile. În 1913 s-a stabilit la Lugoj, unde a practicat avocatura, până la izbucnirea primului război mondial, când a fost trimis pe frontul italian de unde s-a întors odată cu dezmembrarea imperiului austro-ungar.
A militat pentru unirea Banatului cu Regatul României, a participat la 1 decembrie 1918 la adunarea de la Alba Iulia, iar după unire a fost primul pretor român al Reșiței, iar în 1920, subprefect al județului Caraș-Severin. Între 1921–1922 a fost primar al Timișoarei. A fost membru al Partidului Poporului, în 1926 fiind ales deputat de Timiș-Torontal, iar între 1931–1932 a fost din nou primar al Timișoarei.

A susținut viața literar-artistică bănățeană, în paralel continuând să practice avocatura. Este unul din membrii fondatori, vicepreședinte și apoi președinte al Institutului Social Banat Crișana, bazat pe principiile promovate de școala renumitului sociolog Dimitrie Gusti, a condus efectiv activitatea acestuia până la desființarea sa, în 1946, de noul regim comunist. A avut și o prodigioasă activitate publicistică – încă din tinerețe, a colaborat la ziarul Drapelul din Lugoj și a contribuit la înființarea unor ziare, în care a și publicat. A fost autorul a numeroase studii de cercetări socio-istorice și lucrări apărute în volum, în care a tratat curentele social-politice ale vremii, situația politică și culturală a minorităților etnice, a făcut observații pe marginea unor monografii germane din Banat, o sinteză a problemelor istorice și social-politice ale provinciei, toate la un loc alcătuind o operă reprezentativă.

Sursa: https://www.facebook.com/100067395624597/posts/27-octombrie-1881-s-a-n%C4%83scut-avocatul-cornel-grof%C8%99oreancornel-grof%C8%99orean-27-octo/1146040737652436/