Sari la conținut Salt la bara laterală stângă Salt la Footer

Alte documente care fac obiectul aducerii la cunoștință publică, conform legii

Turism si ecologie

Turism la Periam Port

Actual, Periam Port s-a transformat într-un sat de vacanţă, fiind zona de agrement a comunei şi a localităţilor din jur. Până în 1989 avea construite un număr de 46 locuinţe. După anul 1990, Primăria comunei a atribuit parcele în vederea construirii caselor de vacanţă. Zona Periam Port a fost inclusă în anul 2005 în Parcul Natural Lunca Mureşului şi face parte din Ariile Natura 2000.

În anul 2012 s-a finalizat implementarea proiectului transfrontalier „Ecoturul Mureşului inferior între Periam Port şi Mako” în parteneriat cu Primăria oraşului Mako (Ungaria), finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013.

În cadrul proiectului s-au achiziţionat canoe de tură, biciclete şi echipament de drumeţie şi campare pentru a realiza ture ecoturistice în zona Periam Port până la Mako. Pentru a afla mai multe despre proiect vizitaţi pagina oficială a acestuia aici.

Ecologie

În domeniul ecologiei primăria Periam s-a implicat în fiecare ediţie a acţiunii de igienizare la nivel naţional „Let’s do it Romania!” şi a organizat şi acţiuni independente de igienizare când era cazul. De asemenea a montat în mai multe puncte din comună tomberoane de colectare selectivă. De două ori pe an RoRec în parteneriat cu primăria organizează acţiuni de colectare a deşeurilor electrice şi electronice.

În anul 2013 s-a finalizat al doilea proiect transfrontalier în colaborare cu primăria oraşului Mako (Ungaria). Proiectul „Punte ecologică peste râul Mureş între Mako şi Periam” prin Programul de Cooperare Transfrontaliera UNgaria-România 2007-2013 prin care s-a construit un centru de informare ecologică la Periam Port şi două turnuri pentru observaţie în pădurile din Lunca MUreşului.

Drepturile cetăţenilor

Legislatia care reglementeaza drepturile cetatenilor în relatia cu administratia publica.
1. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public (publicata în Monitorul Oficial nr. 663/23.X.2001)
2. Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala în administratia publica (publicata în Monitorul Oficial nr. 70/3.II.2003)
3. Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei (publicata în Monitorul Oficial nr. 279/21.IV.2003)
4. Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor (publicata în Monitorul Oficial nr.296/30.IV.2002)
5. Legea nr. 189/1999 privind exercitarea initiativei legislative de catre cetateni (publicata în Monitorul Oficial nr. 611/14.XII.1999)
Sari la conținut